luni, octombrie 2O pasiune ce ne leagă - News Sport

Trei goluri într-o repriză în Bănie! Craiova trece de Botoșani și urcă pe podium

0 0
Read Time:2 Minute, 4 Second

Meci interesant la Craiova, unde gazdele s-au impus cu 3-1 în fața celor de la FC Botoșani, care au ratat în mai multe rânduri egalarea. Ultimul gol al oltenilor a venit în prelungirile meciului, pe contraatac.

Ultima zi a etapei intermediare din Liga 1 a început cu un joc deschis, ofensiv, între două echipe cu mentalități diferite pe banca tehnică. Botoșaniul a avut prima ocazie notabilă, șutul lui Ebenhofer de la 25 de metri fiind scos de portarul Popescu (9), folosit în locul titularului Mirko Pigliacelli.

Prima oportunitate pentru ”Știința” se putea încheia cu gol, mingea lobată de Bărbuț (12) a fost scoasă de pe linia porții de Haruț. Oltenii au deschis scorul șapte minute mai târziu, internaționalul de tineret Valentin Mihăilă aflându-se la finalizare.

Conform cursului jocului, trupa lui Pițurcă a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, transformată de Cicâldău (28). Două minute mai târziu Andrei Ivan putea face 3-0, însă atacantul răscumpărat de Craiova a trimis pe lângă dintr-o situație excelentă în care a scăpat unu la unu cu Pap.

FC Botoșani a profitat de ratarea lui Ivan, iar Ofosu a redus din diferență (39), cu un șut de la marginea careului de 16 metri, păstrându-i echipa în meci pentru partea secundă.

Oaspeții au dominat teritorial repriza a doua, însă doar două ocazii pot fi notate în dreptul lor. Ashkovski s-a distrat cu apărarea Craiovei, l-a ridiculizat pe Tiago Ferreira, mingea a ajuns la Keyta (58), care a trimis în bară din aproximativ 11 metri. La faza imediat următoare același Ashkovski s-a aflat în posibilitatea finalizării, însă nu l-a putut învinge pe portarul advers.

În prelungirile partidei, Pap a urcat în careul advers, având chiar ocazia să șuteze, fiind blocat de Ivanov. Bulgarul i-a dat o pasă de gol lui Vătăjelu (90+3), care parcurge tot terenul și marchează golul victoriei pentru „Leii Băniei”.

S-a terminat 3-1 pentru Universitatea Craiova, care urcă pe podium cel puțin până la meciul dintre Viitorul și Astra Giurgiu. În etapa următoare Cicâldău și compania se deplasează la Giurgiu, în vreme ce Botoșani primește vizita campioanei CFR Cluj.

U Craiova (4-3-3): Popescu – Bancu, Tiago Ferreira, Bălașa, Vlădoiu – Qaka (Ivanov ’71), Cicâldău (Vătăjelu ’86), Zakaric – Mihăilă, Ivan, Bărbuț (Mateiu ’64). Antrenor: Victor Pițurcă

FC Botoșani (4-2-3-1): Pap – Țigănașu, Chindriș, Miron, Haruț – Rodriguez, Papa – Ofosu (Cîmpanu ’85), Ebenhofer (Cascini ’75), Ashkovski – Andronic (Keyta ’56). Antrenor: Marius Croitoru

Foto: gsp.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *