Chiar de Ziua națională a României, naționala de handbal feminin a reușit să obțină prima victorie la Campionatul Mondial din Japonia. Cristina Neagu a punctat de 13 ori în succesul cu 29-24 în fața debutantei Senegal.
Intrate cu o atitutidine mult schimbată față de ieri, româncele au impus ritmul jocului de la bun început, Perianu și Polocoșer de două ori ducând scorul la 3-0. Distanțarea pe tabelă a venit după cum era de așteptat, Cristina Neagu stabilind diferența maximă din prima repriză, 11-4.
Africancele, debutante la Campionatul Mondial, nu s-au dat bătute și au revenit la 12-10, gol Sankhare, moment în care Tomas Ryde a cerut time-out. Până la pauză s-a mai marcat de cinci ori, iar tricolorele au intrat în avantaj la cabine, 15-12.
România a avut din nou momente mai slabe în partea secundă, Senegalul reușind să vină la un singur gol, 17-16, Dapina fiind autoarea golului. Din acel moment, Neagu și compania s-au distanțat decisiv, la cinci goluri (23-18), cu prima reușită la turneul final pentru Lorena Ostase.
Finalul a fost controlat de românce, care s-au impus cu 29-24, arătând o altă atitudine față de jocul cu Spania. De remarcat că 18 din cele 24 de goluri ale Senegalului au venit de la trei jucătoare: Camara, Dapina și Ndiaye.
Selecționata tricoloră va avea o zi liberă, urmând să evolueze marți împotriva Kazakhstanului (ora 12), cel mai ușor adversar din grupă.
Celelalte rezultate din această etapă din grupa României au fost: Spania – Ungaria 29-25 și Kazakhstan – Muntenegru 21-30.
România: Dedu, Dumanska – portari; Neagu 13 goluri, Perianu 3, Polocoșer 3, Udriștioiu 3, Seraficeanu 2, Iuganu 2, Ostase 1, Pintea 1, Zamfirescu 1. Antrenor: Tomas Ryde
Senegal: Lo, Sako – portari; Camara 6 goluri, Ndiaye 6, Dapina 6, Sankhare 3, Seck 1, Keita 1, Paye 1. Antrenor: Fred Bougeant
Foto: IHF