Lipsită de câteva jucătoare importante, naționala României a pierdut fără drept de apel primul meci al CM de handbal din Japonia, 16-31 cu Spania. Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare din tabăra noastră.
Startul a fost dezastruos pentru „tricolore”, care au primit trei goluri fără să înscrie deloc. Toate reușitele ibericelor în primele trei minute au fost reușite de Nerea Pena din aruncări de la 7 metri. Intrarea Cristinei Neagu a schimbat puțin jocul ofensiv al tricolorelor, care s-au apropiat la 3-4, gol Crina Pintea.
Spania a reușit o nouă serie de goluri, ducând scorul de la 7-5 la 10-5, în urma mai multor greșeli pe atacul României. Neagu și compania au revenit însă repede, 10-8, moment în care Carlos Viver a solicitat un timp de odihnă.
Finalul primelor 30 de minute le-a aparținut ibericelor, care s-au distanțat la 15-8, două goluri fiind marcate de Fraga Fernandez de la campioana României SCM Râmnicu Vâlcea. La cabine s-a intrat cu 16-9 pentru Spania, care a fost mult mai eficientă pe atac (67% precizie, față de 47% România), dar mai ales în faza defensivă.
Repriza secundă a început la fel de prost pentru România, cu Perianu și Pristăvița total ieșite din joc și comițând multe greșeli individuale, permițându-le ibericelor să se distanțeze la zece goluri, 20-10. Fetele lui Ryde au cedat total, iar Spania s-a distrat pe teren, având cu trei minute înainte de final avantaj de 16 goluri, 30-14!
S-a terminat 31-16 pentru Spania, un scor umilitor pentru „tricolore”, care vor evolua mâine împotriva Senegalului, de la ora 11. Ibericele vor juca cu Ungaria de la aceeași oră.
România: Dedu, Dumanska – portari; Neagu 6 goluri, Pintea 3, Polocoșer 3, Iuganu 2, Perianu 1, Pristăvița 1. Antrenor: Tomas Ryde
Spania: Navarro 2 goluri, Zoqbi – portari; Fraga Fernandez 6 goluri, Cabral Barbosa 6, Pena 5, Gonzalez 3, Gutierrez 3, Martinez 2, Rodriguez 1, Hernandez 1, Jimenez 1, Lopez 1. Antrenor: Carlos Viver
Foto: prosport.ro