0
0
11.05.2018
Florentin Petre (42 ani) a fost unul dintre cei mai dedicați jucători pe care i-a avut Dinamo după perioada anilor ’90. Mijlocașul a evoluat timp de 11 sezoane consecutive, reușind să adune 259 de meciuri și să marcheze 43 de goluri în tricoul ”câinilor roșii”. În tot acest timp, a câștigat trei campionate, cinci cupe, o Supercupă a României și a evoluat în cupele europene împotriva unor echipe renumite, precum Manchester United, Everton sau Olympique Marseille.
”Piticul”, după cum îl știu fanii, s-a născut în București, în anul 1976. A început să practice acest sport de la o vârstă fragedă, mai precis, cinci-șase ani. Mingea de fotbal era nelipsită. Și-a făcut junioratul în ”Ștefan cel Mare”, apoi a debutat la seniori în anul 1994, în Divizia A. Într-o partidă contra echipei ”U” Cluj, căștigată cu scorul de 2-0, el a fost unul dintre marcatori.
În anul 2006, s-a transferat de la Dinamo la ȚSKA Sofia, unde a jucat timp de două sezoane și jumătate, reușind să câștige un campionat și o Supercupă. Acesta a mai evoluat un an în Rusia, la Terek Groznîi, iar ultima echipă din cariera sa a fost Victoria Brănești în anul 2011.
Ce a însemnat pentru tine toată perioada de la Dinamo, echipa la care te-ai consacrat ca fotbalist?
Pentru mine, să ajung la un nivel mare de performanță a fost ca visul oricărui fotbalist de mic copil. Am fost la un club unde succesul se cerea constant, nu erau acceptate locurile doi și trei. Obiectivul nostru în fiecare an era câștigarea campionatului și Cupa României. În toată perioada petrecută acolo, am câștigat câteva trofee importante, am avut parte de momente unice, dar nu au lipsit nici problemele. Dinamo este un club mare, de tradiție care a făcut istorie în cupele europene și sunt mândru de rezultatele pe care le-am obținut în ”Ștefan cel Mare”.
Pe vremea când jucai la Dinamo, meciurile împotriva Stelei erau cele mai tensionate derby-uri. Cum vă pregăteați înaintea meciurilor, care era atmosfera?
Derby-urile împotriva Stelei întotdeauna au fost speciale. Pentru mine aveau o însemnătate aparte, pentru că am crescut cu astfel de meciuri de pe vremea când eram la juniori. Eram mereu pregătiți înaintea unor astfel de partide, atât noi ca fotbaliști, cât și suporterii. Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată la bani sau la alte lucruri de care aș fi putut beneficia. Am încercat tot timpul să respect suporterii și cred că sunt conștienți de lucrul acesta. Veneau în număr cât mai mare la stadion și ne încurajau pe toata durata meciului. Din punctul meu de vedere, Dinamo are cei mai fantastici suporteri, susținerea lor a fost și va fi mereu unică.
Pentru pasiunea și determinarea de care ai dat dovadă la Dinamo, fanii își vor aduce aminte mereu de tine prin apelativul „Piticul”. Pentru tine, înălțimea a fost un dezavantaj în dueluri sau te-a ajutat, fiind un jucător de bandă?
Nu, nu m-a dezavantajat deloc. Din contră, Dumnezeu mi-a dat ceva în plus față de ceea ce aveau jucătorii mai înalți. Am avut viteză, reacție, iar prin asta făceam diferența. De multe ori aveam o ușurință ieșită din comun când intram în duelurile directe cu adversarii.
În sezonul 2004/2005 al Ligii Campionilor, ați întâlnit în preliminarii un adversar destul de puternic, Manchester United, care v-a spulberat visul de a ajunge în grupe. Cum a fost pentru tine acea dublă?
Într-adevăr, am întâlnit una dintre cele mai frumoase echipe din istoria fotbalului. Atunci am prins perioada în care Cristiano Ronaldo abia ajunsese la ei, o echipă din care mai făceau parte jucători precum Ryan Giggs, Paul Scholes, Rio Ferdinand sau Edwin van der Sar. A fost o onoare să luptăm împotriva lor, cred că astfel de partide îți rămân în minte toata viața. Primul meci l-am jucat pe fostul stadion ”Lia Manoliu”, cu peste 60.000 de suporteri care ne-au încurajat tot meciul, iar la un moment dat chiar am și condus cu 1-0, însă ei au reușit să ne învingă cu 2-1. În retur a fost mai dificil pentru noi, chiar dacă am mai jucat pe stadioane mari, vă mărturisesc că senzația de a juca pe Old Trafford este extraordinară.
Una dintre cele mai bune partide făcute vreodată de Dinamo în cupele europene a fost cea din sezonul 2005/2006 de Cupa Uefa când ați întâlnit-o pe Everton în turul I preliminar. În acel meci câștigat cu scorul de 5-1, ai fost căpitan și ai reușit să marchezi golul al treilea. Cum ați trăit acel meci, care era atmosfera?
Everton avea jucători foarte buni pe atunci, tot o echipă de tradiție din Anglia. Nimeni nu ne dădea vreo șansă împotriva lor, însă am pregătit meciul foarte bine și s-a văzut rezultatul. Am avut cu toții o determinare și o ambiție ieșită din comun, chiar de când a început meciul. Probabil că i-am surprins cu pressing-ul și posesia noastră, dar și noi aveam o echipă de calitate atunci. Jucam de ceva timp împreună, iar determinarea și munca s-au văzut la finalul partidei. A fost unul dintre cele mai frumoase goluri pe care le-am marcat în toată cariera mea de fotbalist, plus că am avut și o evoluție bună în acea partidă cu încă două pase de gol. Acel meci a venit exact după o perioadă mai grea din viața mea, chiar simțeam nevoia de un sprijin divin pentru a trece cu bine peste accidentul cu electrocutarea si hepatita.
În cele două sezoane și jumătate petrecute la ȚSKA Sofia, ai marcat peste 20 de goluri, o cifră destul de interesantă. Ce poți să-mi spui despre acea experiență?
Am întâlnit oameni de calitate în Bulgaria, care știau foarte mult fotbal. Am avut foarte mulți bulgari în echipă, străini eram doar trei, iar acest lucru cred că a contat enorm. M-am bucurat foarte mult de golurile marcate, totuși după cum știți, eu eram mai mult cu ”căratul pianului”, iar acest lucru s-a văzut prin pasele cu care am ajutat atacanții să devină golgheteri ca și în perioada petrecută la Dinamo. Acolo am prins convocarea la Campionatul European din 2008 și am fost declarat cel mai bun jucător străin al anului, în campionatul Bulgariei. A fost o experiență plăcută din toate punctele de vedere, soția chiar este bulgăroaică, avem și un copil împreună, pot spune că am așa o legătură strânsă cu această țară.
Ai evoluat în Rusia pentru un an și jumătate, la Terek Groznîi. La ce nivel se află campionatul lor și cu ce amintiri ai rămas de acolo?
Am rămas cu o amintire foarte plăcută. Am jucat la o echipă patronată de Ramzan Kadirov, un om extraordinar din punctul meu de vedere. Investește foarte mulți bani, își dorește mereu să facă performanță, așadar nu pot decât să îl felicit pentru implicarea sportivă de care dă dovadă. Campionatul rusesc este cu mult peste cel românesc, acolo se bagă mulți bani în fotbal, nivelul de joc fiind foarte ridicat. Sincer să fiu, nu cred că vom putea niciodată să fim la același stadiu. Este foarte greu ca la noi în țară să putem oferi condițiile de acolo și să avem parte de fotbalul pe care îl practică ei.
În toată cariera, ai strâns 52 de selecții la echipa națională și ai reușit să înscrii 6 goluri. Ai participat cu „tricolorii” la Campionatele Europene din 2000 și 2008. Cum e senzația să-ți reprezinți țara într-o astfel de competiție?
Pentru mine, echipa națională este precum o icoană, ca atunci când te rogi la ea și îi mulțumești lui Dumnezeu că ai ajuns acolo. Deși nu i-am prins pe cei din anii ’80, mă bucur că am reușit să joc alături de fotbaliștii care au scris istorie la echipa națională, precum Gheorghe Hagi, Popescu, Dan Petrescu, Adrian Ilie sau Costel Gâlcă. Jucând alături de ei, am văzut ce înseamnă valoarea unui fotbalist român ajuns la o echipă care domină fotbalul mondial, de exemplu Barcelona, Real Madrid sau Valencia. Realizarea de a juca atâtea meciuri cu ”tricolorii” a fost visul pe care mi l-am îndeplinit de mic copil. De fapt este cel mai înalt nivel pentru un fotbalist să joace cu echipa națională la un turneu final. Pentru mine a fost satisfacția deplină a unei vieți de om dedicată în totalitate fotbalului.
Cine au fost idolii tăi în copilărie?
Gică Hagi a fost dintotdeauna idolul meu. Este un om de la care ai ce să înveți, datorită determinării și comportamentului. Cred că este cel mai bun exemplu, cam cum ar trebui să se comporte un român și un sportiv adevărat față de țara lui.
Ai putea să îmi povestești o întâmplare amuzantă din fotbal, la care ai fost protagonist?
În fotbal, trăim foarte multe peripeții interesante. Pe lângă faptul că atâta timp cât îți respecți meseria ai parte de lucruri minunate, se întâmplă și evenimente frumoase pe care nu ai cum să le treci cu vederea. Țin minte că la Campionatul European din 2008, înainte de meciuri ne adunam pe holurile hotelului și cântam imnul României. Pentru mine, au fost foarte plăcute acele momente, deoarece simțeam că eram un grup unit.
Ai vreun regret pe plan fotbalistic?
Da, singurul meu regret este că nu am reușit să joc cu Dinamo în Uefa Champions League.
Care a fost cel mai bun adversar împotriva căruia ai jucat?
La Campionatul European din 2008, am jucat împotriva lui Paolo Maldini, o legendă a fotbalului mondial. În timpul meciului, la un moment dat, când am dat mâna cu el, am simțit satisfacția deplină a întregii munci pe care am adunat-o pănâ atunci. Este o senzație unică când îți dai seama că respiri același aer cu astfel de jucători.
De ce ai ales să te faci fotbalist, ce anume te-a determinat?
Sincer să fiu, nu știu să răspund la această întrebare, dar pot să mărturisesc faptul că m-am trezit pe terenul de fotbal de la cinci-șase ani. Aveam numai mingi prin curte, iar tot ceea ce știam să fac, avea legătură doar cu acest sport.
Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce ți-ai dori să schimbi?
Este o întrebare foarte grea. Nu aș dori să schimb nimic, dacă aș putea să dau timpul înapoi, deoarece am avut tot ce mi-am dorit. Au fost momente în viață în care am trecut foarte rapid de la agonie la extaz. Știu ce înseamnă să treci de la o perioadă cu foarte mulți bani la o linie de plutire, unde am învățat ce reprezintă expunerea la riscurile vieții.
Ce hobby-uri ai?
Cursele de raliu și pescuitul sunt pasiunile mele. Dacă nu aș fi fost fotbalist, sigur m-aș fi făcut pilot. Am o afinitate pentru mașinile sport care îmi oferă liniștea și o anumită adrenalină pe care nu o aveam în viața de zi cu zi, mai ales ca fotbalist.
Ce părere ai despre prezența lui Dinamo în play-out din acest sezon? Crezi că e cea mai mare dezamăgire din ultimii ani?
Ținând cont de istoria și randamentul care l-au dat acest club atâția ani, este un eșec, din punctul de vedere al unui om care știe foarte bine ceea ce înseamnă Dinamo. Din ce am văzut în ultimile partide, echipa a arătat o față bună a fotbalului modern, oferindu-le posibilitatea pe viitor să nu mai ajungă la astefel de momente care nu reprezintă clubul.
La ce nivel se află fiul tău, Patrick în acest moment? I-a prins bine împrumutul la ACS Sepsi Sfântu Gheorghe?
Părerea mea este că Patrick merita mai multă atenție. În perioada sa de formare, între 15-18 ani, a ieșit doi ani la rând cel mai bun junior din țară. Mai multor juniori de la Dinamo nu li s-au oferit posibilitatea să-și arate adevărata valoare. S-au perindat foarte mulți fotbaliști, care nu aveau nicio legătură cu echipa sau cu ceea ce se cerea la momentul respectiv. Împrumutul la Sepsi i-a prins foarte bine la început, dar apoi lucrurile s-au schimbat, deoarece jucând la un club mic, nu îți oferă posibilitatea să-ți etalezi foarte mult calitățile. E altceva să joci la Dinamo, Steaua, Craiova unde fiind și fotbalist tânăr, de viteză, care evoluează foarte bine în treimea adversă de teren, să îți facă ambele faze. Cu siguranță, Patrick va avea un randament foarte bun, urmează să aflăm ce se va întâmpla din vară, deoarece nu se știe încă daca va rămâne sau nu la Dinamo.
Din octombrie anul trecut, ești antrenorul echipei Foresta Suceava. Te afli la prima experiență ca antrenor principal. Ce obiectiv ți-ai propus pentru primul sezon?
Am ajuns la Foresta, datorită istoriei sale, dar și a oamenilor de aici. Îmi place foarte mult aceasta zonă, am venit cu sufletul deschis, să pot să-mi fac cât mai bine meseria. Am întâmpinat și anumite probleme pe care nu le-am prevăzut, dar cu siguranță se vor rezolva. Vom ajunge la un nivel de mentalitate și de pregătire care să ne poată oferi posibilitatea evitării retrogradării, pentru că acesta este obiectivul nostru.
Antrenament de pe stadionul Areni
Crezi că este o idee bună să antrenezi prima dată o echipă mare sau e mai bine să începi de jos?
Eu am început de jos, deoarece îmi oferă posibilitatea să văd altfel lucrurile. Am fost antrenor secund aproape patru ani, iar în tot acest timp am observat reacția jucătorilor. Știu foarte bine ceea ce simt ei, dar acum sunt preocupat de faptul cum se comportă un fost jucător de fotbal când intră în grupul actualilor fotbaliști. Am furat, dacă pot să spun așa, de la fiecare antrenor cu care am lucrat, ideile și tactica, iar din punctul meu de vedere în maxim doi ani pot antrena orice echipă din Liga 1 fără nicio problemă.
Ce le transmiți fanilor suceveni, crezi că veți reuși să vă salvați de la retrogradare?
După cum am mai spus, acesta este obiectivul nostru principal. Mai avem cinci meciuri grele, întâmpinăm probleme de lot, deoarece avem doar 13 jucători valizi și doi portari. O să încerc să mai aduc doi,trei juniori de viitor, momentan acesta este lotul pe care îl am, nu pot să mai aduc alții care să ne poată ajuta să scăpăm de retrogradare. Atâta timp cât voi fi aici, voi munci numai cu sufletul și voi da tot ce e mai bun din mine ca să pot aduce în primul rând, jucătorii la un nivel cat mai profesional. Când se termină campionatul, ne dorim să fim peste linia retrogradării, să putem mulțumi acești suporteri minunați care sunt în Suceava. Din punctul meu de vedere, sunt mulți oameni cu bani în Suceava care ar putea sprijini echipa, iar dacă s-ar întâmpla cu adevărat acest lucru, orașul ar avea o echipă de Liga 1 care să se lupte chiar în play-off.
Florentin Petre, alături de jucătorii echipei Foresta Suceava
Îți dorești să o antrenezi pe Dinamo în viitor?
Cu siguranță voi ajunge antrenorul lui Dinamo la un moment dat. Deocamdată vreau să învăț meseria cât mai corect, pentru că în cazul în care vrei să antrenezi un club mare, de tradiție, îți trebuie experință și un anumit bagaj de cunoștințe care nu au nicio legătură cu fostul jucător de fotbal.
Ți-ar plăcea să îl ai în lot pe Patrick la o echipă pe care o vei antrena?
Nu mi-aș dori lucrul acesta, deoarece eu sunt mai drastic și l-am crescut într-un anumit ritm. Ca orice om, mai poate să greșească și nu pot să accept mai ales că e copilul meu. L-am avut jucător la echipa a doua a lui Dinamo și el știe foarte bine că sunt foarte dur cu jucătorii mei. Dacă el nu ar fi un model pentru ceilalți fotbaliști din lot, i-ar fi foarte greu. Acum făcând așa o paranteză, e copilul meu și totuși mi-aș dori să îl antrenez la un anumit nivel. Sper că vom avea ocazia să lucrăm la un moment dat împreună.
Ce planuri ți-ai propus în cariera de antrenor, te-ar tenta la un moment dat să antrenezi și în străinătate?
Da, bineînțeles. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu mai meticulos, să îmi aranjez lucrurile plecând de jos și în timp să urc pe scară cât mai sus, ca să-mi permit să antrenez într-o țară străină. Este foarte greu să faci față într-o asemenea situație dacă nu ești pregătit foarte bine de acasă.
CV Florentin Petre
Data nașterii: 15 ianuarie 1976
Locul nașterii: București, România
Post: mijlocaș dreapta
Înălțime: 1,66 m
Echipe: Dinamo București (1994-2006), UTA Arad (1995), ȚSKA Sofia (2006-2008, 2009-2010), Terek Groznîi (2008-2009), Victoria Brănești (2010-2011)
Palmares: Trei titluri de campion (1999-2000, 2001-2002, 2003-2004), Cupa (2000, 2001, 2003, 2004, 2005) și Supercupa României (2005) cu Dinamo București
Campionatul (2007-2008) și Supercupa Bulgariei (2006) cu ȚSKA Sofia
Palmares individual: Titlul de cel mai bun jucător străin în anul 2008 din campionatul Bulgariei
