duminică, septembrie 24O pasiune ce ne leagă - News Sport

CFR Cluj se impune în fața celor de la Rennes în deplasare

0 0
Read Time:1 Minute, 3 Second

Rennes – CFR Cluj 0-1. CFR Cluj s-a impus cu greu, după ce au jucat mult timp cu doi oameni în plus.

CFR Cluj a început foarte bine al treilea meci din grupele Europa League.

În minutul 5 al partiei, Lacina Traore a fost faultat la marginea careului de portarul francezilor, care a vazut direct cartonașul roșu. Deac a deschis scorul în urma loviturii libere care a stabilit scorul final al partidei. Imediat după ce a deschis scorul, Deac putea să majoreze avantajul, dar a ratat dintr-o pozitie excelentă.

 În urma unei neglijențe al lui Boli, Rennes a primit penalty, dar senegalezul Niang a trimis pe lângă poarta apărată de Arlauskis. La finalul primei reprize Djokovic și-a trecut în cont două ratări uriașe.

Camaving a fost eliminat după ce l-a faultat pe Omrani în startul reprizei secunde, iar Rennes a rămas în nouă oameni.

În doar nouă oameni, Rennes a dominat categoric repriza secundă și le-au dat mari emoții clujenilor.

CFR a terminat meciul în zece oameni, Susic fiind eliminat după ce a luat și al doilea cartonaș galben destul de ușor.

Clasamentul grupei E:
1. Celtic – 7 puncte
2. CFR Cluj – 6 puncte
3. Lazio – 3 puncte
4. Rennes – 1 punct

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *